Ştiri

Sursa imaginii: imagine simbol

Postat de: Mazur Rodica

Ştiri / Economic

20 Noi. 2019 / 10:11

Vinurile moldoveneşti au ajuns în 67 de ţări ale lumii

Produsele vinicole moldoveneşti continuă să cucerească noi pieţe de desfacere. Harta exporturilor s-a extins cu câteva regiuni, inclusiv de pe alte continente. Astfel, în primele şapte luni ale anului, vinurile moldoveneşti au ajuns în 67 de ţări, relatează Mesager.

Cifrele în creştere au fost înregistrate datorită unei serii de activităţi implementate de către Oficiul Naţional al Viei şi Vinului.

Potrivit datelor, în primele nouă luni ale anului, Republica Moldova a exportat aproape 114 milioane litri de vin, în creştere cu 4,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Ţara noastră a livrat vin în 67 de ţări ale lumii în sumă de 2,1 miliarde de lei, cu 5% mai mult decât în primele nouă luni ale anului 2018.

Şi exporturile de vinuri pe pieţele continentului european şi asiatic sunt în creştere. România continuă să fie o piaţă strategică şi se află pe primul loc după volum încasărilor în topul ţărilor de export ale vinului Moldovei. Topul cuprinde state precum: China cu 154 de milioane de lei, Federaţia Rusă cu 110 milioane lei, Cehia cu 100 milioane lei, Kazahstan cu 56 milioane lei şi Ucraina cu 48 milioane lei.

Totodată, valoarea vinului exportat a crescut cu 47 la sută  în China, cu 23,6% în România, 22,4% în Belarus, 12,6% în Ucraina şi 11,5% în Federaţia Rusă. 

Cifrele arată că Moldova a exportat patru milioane de litri de vin în Federaţia Rusă. În Polonia, România şi Cehia au fost livrate 3,8 milioane litri, iar în China - 3,7 milioane. Topul este urmat de Ucraina cu 1,7 milioane litri şi Canada, Kazahstan şi Belarus cu puţin peste un milion de litri.  

În premieră, licorile din Moldova au fost livrate în Afganistan, Siria sau Guam. Totodată, după o pauză de câţiva ani, vinul Moldovei a ajuns din nou pe masa consumatorilor din Australia, Norvegia şi Libia.  

Comentarii