Chicu și-a prezentat programul
Politic 14 noiembrie 2019, 19:56 | 1639

Ion Chicu a punctat astăzi acțiunile guvernului în următoarele săptămâni, care ar restabili funcționalitatea Administrației Publice Centrale. În discursul său din Parlament, Chicu s-a referit la conceptul privind reforma care trebuie transmisă de urgență Comisiei de la Veneția.

Ion Chicu a promis că până la sfârșit de an va rectifica legea bugetului pentru anul curent și va identifica candidatura unui procuror general independent.

Într-o lungă sesiune de întrebări și răspunsuri, deputații PSRM s-au interesat care va fi soarta proiectelor sociale.

Deputații PD au vrut să afle dacă vor fi chemați în funcții angajații concediați de vechiul guvern.

Andrian Candu l-a mai întrebat pe Ion Chicu care este viziunea sa privind politica externă și relația cu partenerii de dezvoltare, inclusiv Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială.

Dinu Plângău, deputat al Blocului ACUM l-a întrebat pe Chicu cum va îmbunătăți relația cu Uniunea Europeană.

Deputații s-au interesat ce crede Chicu despre excluderea monopolului.

Potrivit unui comunicat de presă al Parlamentului, Guvernul va aproba în 30 de zile de la instaurare un plan detaliat de acțiuni. Programul se limitează până la alegerile prezidențiale din toamna anului 2020. 

Opinia ta contează. Comentează!