Situație incredibilă în Franța; Cum a rămas Parisul fără pâine

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Eforturile guvernului francez de a reforma pieţele muncii şi a stimula creşterea economiei au avut unele efecte neintenţionate în această vară: baghetele sunt mai greu de găsit în Paris, scrie Financial Times.

Pentru prima dată într-o jumătate de secol, concediile de vară în cazul angajaţilor brutăriilor, considerate un serviciu cvasi-public, nu mai sunt reglementate de prefectul Parisului. Astfel, aceştia îşi pot lua liber cât poftesc în lunile iulie şi august.

Înainte, brutăriile erau informate de autorităţile oraşului ce săptămâni îşi puteau lua libere, sistem menit să asigure că toate zonele au o brutărie artizanală deschisă în lunile de vară pentru respecta obiceiul francezilor de a cumpăra pâine proaspăt ieşită din cuptor zilnic.

„Parizienii sunt într-o situaţie grotescă”, afirmă Remi Heluin, fondator al Painrisien, un blog despre brutăriile pariziene. „Mulţi din brutarii artizanali au decis să închidă în acelaşi timp, într-o totală lipsă de coordonare”.

Acesta estimează că aproximativ două treimi din brutării sunt închise în această lună, comparativ cu jumătate în mod normal, pâinea fiind mai greu de găsit în zone ca Père-Lachaise sau L’avenue Felix-Faure.

Modificarea reglementărilor în acest sector este parte a unei mai ample agende a guvernului ce vizează liberalizarea mai multor pieţe. Brutarii îşi pot lua acum concediu când vor pe timpul verii, însă li se spune în continuare în ce zi a săptămânii trebuie să-şi ia liber pentru a nu-şi închide toţi magazinele în acelaşit imp.

Totuşi, sectorul brutăriilor nu a fost nici pe departe liberalizat pe de-a-ntregul. De la revoluţia din 1789, brutarii au fost nevoiţi să-şi declare zilele libere. O lege din 1998 aflată încă în vigoare stipulează că într-o aşa-numită boulangerie din Franţa aluatul trebuie să fie frământat, aşezat în forme şi copt la faţa locului. Preţul pâinii a fost unul fix până la sfârşitul anului 1986.

Brutarii sunt însă mulţimiţi de modificarea recentă.

Morgan Marie, brutar de opt ani în Paris pe Rue de Charonne, spune că este enervant să ţi se spună că nu poţi închide în luna august când sunt atât de puţini clienţi.

Unii brutari spun că vor profita de noua situaţie. „Pentru noi, este un avantaj”, afirmă Arnand Anita, manager al A La Flûte Enchantée, care nu va avea închis nicio zi în această vară.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...