Studenți suspectați de trafic de droguri
Social 31 octombrie 2019, 22:19 | 1895

Opt oameni au fost reținuți, iar alți zece sunt cercetați în stare de libertate în urma unor percheziții desfășurate astăzi în cadrul unui dosar deschis pentru trafic de droguri. Informațiile au fost făcute publice la o conferință de presă care a avut loc la Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale. Potrivit procurorilor, în dosar sunt vizați doi moldoveni și câțiva cetățeni ai Israelului, care învață la două universități din țara noastră.

36 de percheziții au fost efectuate în orașele Chișinău și Cahul, fiind depistate două laboratoare și echipamente speciale pentru cultivarea și producerea drogurilor.

Reprezentații Biroului Migrație și Azil au constatat încălcarea termenului de ședere de către o parte dintre cetățenii străini vizați. Instituția urmează să ia o decizie în privința anulării acestui drept pentru respectivele persoane.

În urma acestor evenimente, reprezentanții Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” au difuzat un comunicat, în care se spune că...

Potrivit procurorilor, gruparea criminală ar fi început să activeze încă din 2013, dar acțiunile acesteia sunt documentate din luna iunie a acestui an. Cei care vor fi găsiți vinovați riscă până la 15 ani de închisoare. 

Opinia ta contează. Comentează!