/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 793: Bombe de ultimă generație și alerta ISW. Ucraina a retras tancurile Abrams de pe linia frontului

O pasageră suspectă a încercat să zboare de la Chișinău la Londra. A prezentat un pașaport în care nici măcar nu era fotografia ei

missing
27 octombrie 2019, ora 14:35

O femeie de 38 de ani, din Iran, a încercat să zboare de la Chișinău spre Londra, prezentând la controlul pașapoartelor de la Aeroport un document care nu-i aparținea. În pașaport era scris că femeia este cetățeană a Greciei, însă, polițiștii de frontieră, când au cercetat mai minuțios documentul, au depistat că nici măcar fotografia din document nu era a pasagerei care l-a prezentat. 

Cazul a avut loc ieri, la Aeroportul din Chișinău.

„Din primele cercetări s-au observat o nesiguranță în declarații și diferențe de înfățișare a persoanei aflate la linia de control cu cea din fotografia aplicată în document. Astfel, polițiștii de frontieră au decis extinderea verificărilor asupra actului cu pricina și asupra persoanei, fiindu-i solicitate și alte documente deținute. Totodată, aceasta a fost supusă cercetării la aparatul de recunoaștere facială, unde s-a demonstrat o coincidență de doar 5%”, spun reprezentanții Poliției de Frontieră.

Potrivit polițiștilor de frontieră, la examinarea minuțioasă a pașaportului s-a stabilit că ștampila de intrare în Turcia era aplicată înainte de data emiterii actului în cauză, un alt semn ce a dat de bănuit angajaților de la frontieră. După ce pasagera a fost audiată, oamenii legii au aflat că femeia urma să achite pentru documentul fals 5000 de lire sterline, dacă ajungea la Londra.

Până la stabilirea tuturor circumstanțelor, cetățeanca Iranului a fost plasată la Centrul de plasament al Biroului Migrație și Azil al MAI.

Polițiștii de frontieră din Aeroportul Internațional Chișinău continuă cercetările în vederea identificării tuturor persoanelor implicate în ilegalitatea comisă și atragerea la răspundere acelor ce se fac vinovați de potențiale acțiuni ale migrației ilegale, se menționează în comunicatul de presă emis de Direcția Poliția de Frontieră a MAI.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram