Scriitoarea Tatiana Țîbuleac și-a ridicat Premiul European pentru Literatură, câștigat primăvara aceasta pentru romanul „Grădina din Sticlă”. Ceremonia de decernare a premiilor a avut loc zilele trecute, la Bruxelles.
Tatiana Țîbuleac a fost nominalizată din partea României, alături de alți patru scriitori: Augustin Cupșa (Așa să crească iarba pe noi); Tudor Ganea (Porci), Alina Pavelescu (Sindromul Stavroghin) și Bogdan Alexandru Stănescu (Copilăria lui Kaspar Hauser).
Premiul Uniunii Europene pentru Literatură se acordă anual, începând cu anul 2008, unor scriitori contemporani de opere de ficțiune aflați la debut, din fiecare țară participantă la programul Europa Creativă (2014-2020).