image
Sursa foto: privesc.eu

Federica Mogherini, la Chișinău, pentru prima dată în ultimii 5 ani: „Există un motiv pentru care sunt aici în acest moment”

Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, Federica Mogherini, se află astăzi la Chișinău, aceasta fiind prima vizită a înaltului oficial UE în ultimii 5 ani.

„Există un motiv pentru care sunt sunt aici după 5 ani, anume în acest moment și nu mai devreme. Și acest motiv este că vedem semnale pozitive. Simțim responsabilitatea să oferim sprijin Republicii Moldova, cetățenilor acestei țări, avem responsabilitatea să acordăm suportul financiar pentru implementarea reformelor incluse în agenda politică a Republicii Moldova”, a declarat Mogherini, în cadrul unei conferințe de presă.

„Există o agendă comună între Uniunea Europeană și Republica Moldova, care trebuie să fie realizată pentru bunăstarea cetățenilor”, a mai spus Mogherini.

La rândul său, premierul Maia Sandu a accentuat și ea importanța acestei vizite, după mai bine de 5 ani.

„Vizita unui demnitar de rang atât de înalt e un semn că am reușit să întoarcem RM cu fața spre Uniunea Europeană. Ne bucurăm că instituțiile UE sunt alături de noi și ne oferă sprijin și consultanță. Știm că putem să contăm pe susținerea UE doar dacă vom respecta cu strictețe angajamentele și avem toată pornirea să o facem”, a declarat Maia Sandu.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: