Plahotniuc nu va fi dat în urmărire
Politic 27 septembrie 2019, 21:33 | 5213

Interpol a refuzat să-l introducă pe fostul șef al PD Vladimir Plahotniuc în lista persoanelor anunțate în urmărire internațională, transmite RIA Novosti. Potrivit sursei, dosarul deschis în Rusia ar fi unul politic.

Tribunalul Tver din orașul Moscova a respins demersul anchetatorilor privind emiterea mandatului de arestare preventivă în absența acuzatului și întoarcerea demersului ofițerului de urmărire penală fără examinare, se mai arată pe site-ul ria.ru. Explicația judecătorului a fost că asemenea mandate de arestare, în lipsa acuzatului, pot fi emise doar dacă acesta este anunțat în căutare internațională. Sursa citată scrie că Daria Constantinova, avocata lui Plahotniuc pe dosarul de trafic de droguri, în derulare în Rusia, a spus că Interpol a considerat că dosarul are implicații politice și este rezultat al neînțelegerii lui Plahotniuc cu Igor Dodon. Tot azi, aceeași judecătorie din orașul Moscova ar fi admis cererea anchetatorilor de a-l aresta preventiv pe fostul deputat PD Constantin Țuțu, în dosarul privind traficul de droguri. El ar fi avut rolul de coordonator al presupusei grupări de traficanți de droguri. 

Opinia ta contează. Comentează!