Liderul Partidului Comuniștilor, Vladimir Voronin, acuză socialiștii că ar cumpăra candidații pentru alegerile locale din 20 octombrie, iar o mare parte dintre oameni i-ar racola de la PCRM.
„S-a început deja a cumpăra candidații. De exemplu, socialiștii. Nu că vreau să mă împiedic de ei, dar socialiștii nu au oameni în teritoriu. Ei gâfâie pe aici, prin Chișinău. N-au oameni și umblă după ai noștri. Iaca în Ștefan Vodă ne-au distrus aproape Comitetul raional de partid. L-au atras de partea lor pe primul secretar. Un deputat al socialiștilor cu jeepul venea în toată ziua acolo”, a povestit Vladimir Voronin în cadrul emisiunii „Puterea a patra” de la postul de televiziune „N4”.
Potrivit liderului comunist, o persoană din teritoriu care acceptă să se înregistreze în cursa electorală pentru funcția de primar într-un sat din partea PSRM, ar primi un „bonus personal” de zece mii de lei. „Mai departe, dacă câștigă alegerile o să fie asigurat. Și așa se începe. Ce o să facă acest primar dacă va fi ales, Doamne ferește? Iată așa s-a început campania electorală”, a adăugat Voronin.
Vorbind despre implicarea partidului pe care îl conduce în următoarele alegeri, președintele PCRM a anunțat că formațiunea a înaintat deja la Consiliul Electoral de Circumscripție lista cu persoanele propuse la funcțiile de consilieri în Chișinău. Candidatura pentru funcția de primar încă nu a fost desemnată, iar în raioane, deciziile sunt luate de organizațiile teritoriale.
Vladimir Voronin mai spune că pe câțiva candidați din lista pentru CMC Chișinău nu îi cunoaște, deoarece au fost propuși de organizațiile partidului din sectoarele capitalei. „În primul rând, toți sunt membri de partid. Ne ajung din ăștia care vin cu interesul propriu”, a comentat Voronin.