image
Sursa foto: monitorulneamt.ro

Criză în ţara unde se află jumătate din numărul de porci de pe planetă: Măsuri disperate pentru a raţionaliza consumul

China a pierdut din cauza pestei porcine africane o treime din efectivele de porci, astfel încât autorităţile ar puea apela la rezerva de stat pentru a echilibra cea mai mare piaţă a cărnii de porc din întreaga lume, relatează CNN.

China deţine jumătate din efectivele de porci ale planetei, carnea de porc fiind o componentă de bază a dietei, iar o eventuală penurie ar putea genera inclusiv tulburări sociale. Autorităţile au luat deja o serie de măsuri, inclusiv subvenţii pentru fermieri sau pentru consumatorii care se confruntă cu creşterile de preţuri.

În magazine, carnea de porc costă cu 70% mai mult decât anul trecut, iar pe piaţa engros preţurile medii sunt chiar mai mari, cu 90% în august, în comparaţie cu luna august a anului trecut.

Autorităţile anunţau că în ultimul an de zile au pierit 100 de milioane de porci.

O problemă este că fermierii nu mai repopulează fermele după ce animalele bolnave mor, aşa că ministerele finanţelor şi agriculturii au cerut guvernelor locale să pună la dispoziţie fondurile necesare pentru fecundare artificială şi pentru sprijinirea fermelor aflate în dificultate, scrie mediafax.ro.

În plus au fost luate măsuri de raţionalizare a consumului care limitează cantităţile de carne care pot fi cumpărate de cetăţeni.

Analiştii cred că preţul cărnii ar putea creşte de peste 4 dolari kilogramul, cu 40% mai mult decât este acum. Preţurile în creştere determină o majorare a importurilor, astfel încât Europa a trimis cu 54% mai multă carne de porc în China în primul semestru, cea mai mare parte din Spania, Germania, Danemarca, Olanda şi Franţa. Iar tendinţa va continua, spun analiştii.

Noutăţile partenerilor

comentarii: