Atac armat în Texas
Externe 2 septembrie 2019, 17:39 | 2248

Șapte oameni au fost uciși, iar 20 s-au ales cu răni grave în statul american Texas, după ce un individ, aflat într-o mașină, a tras la întâmplare în trecători. Amănunte aflați din următorul grupaj de știri externe.

STATELE UNITE

Alarma a fost dată după ce polițiștii americani au tras pe dreapta o mașină, însă șoferul a deschis focul asupra lor, apoi a tras la întâmplare în oamenii aflați pe stradă. Agresorul și-a abandonat autoturismul, a furat o furgonetă și s-a deplasat într-un oraș învecinat, unde a împușcat alți trecători. Individul, care avea în jur de 30 de ani, a fost încolțit de oamenii legii într-o parcare și a fost ucis în schimbul de focuri ce a urmat. Nu există momentan informații clare cu privire la motivul pentru care bărbatul a deschis focul.

STATELE UNITE

Actorul de comedie american Kevin Hart a fost spitalizat de urgenţă, cu grave răni la coloană, după un accident de maşină care a avut loc în Calabasas, statul american California. Potrivit poliției, Hart a fost rănit după ce șoferul său a pierdut controlul volanului, iar automobilul în care se aflau cei doi, dar și antrenorul personal al actorului, a ieșit de pe carosabil și s-a răsturnat într-un șanț. Kevin Hart și șoferul său au rămas blocați în mașină până la sosirea echipelor de intervenție. În urma accidentului a fost deschisă o anchetă.

GERMANIA

Cel puţin 28 de persoane au fost rănite în vestul Germaniei, după ce un perete cu ecrane LED s-a prăbuşit în cadrul unui concert rap în aer liber. S-a întâmplat din cauza furtunii, care a făcut ravagii în timpul evenimentului ce a adunat peste 18 mii de oameni. În urma incidentului, concertul a continuat, dar s-a oprit ulterior din cauza ploii abundente. 

Opinia ta contează. Comentează!