image
Sursa foto: Jurnal.md

Ordinul Ministerului Educației: FĂRĂ discursuri politice la „Primul clopoțel”; Careul nu trebuie să depășească 45 de minute

Evenimentele organizate la „Primul Clopoțel” nu vor putea să depășească 45 de minute pentru a evita pericolul de insolații în rândul copiilor. Un ordin în acest sens a fost dat de Ministerul Educației Culturii și Cercetării.

Totodata, instituția anunță că sunt interzise discursurile politice.

Potrivit Ministerului Educației, fiecare instituție de învățământ poate să-și aleagă forma de organizare a „Primului Clopoțel”.

Ministerul recomandă profesorilor să se axeze, la prima oră de clasă, pe teme care contribuie la crearea unui mediu motivațional pentru învățare și colaborare în cadrul școlilor.

„Prima lecție. Suntem siguri că libertatea de a decide va aduce sute de modele de proiecte didactice care ar putea fi împărtășite apoi cu toți cei interesați. Un simplu exemplu: în fiecare localitate, există oameni care au participat la Marea Adunare Națională, care au trăit acele clipe. De ce să nu fie ei oaspeții elevilor la prima lecție, o lecție de istorie orală? Aceasta este doar o singură idee. Mai pot fi nenumărate alte idei. Creativitate în abordare, motivație pentru învățare, punerea în valoare a colaborării pentru obținerea succesului - acestea și orice alte subiecte sunt mai mult decât binevenite pentru începutul de an școlar. Spor și inspirație, dragi diriginți!”, a scris Ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Liliana Nicolaescu-Onofrei pe pagina sa de Facebook.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: