„Concesionarea Aeroportului, ilegală”
Social 24 august 2019, 12:33 | 2387

Președintele Comisiei parlamentare de anchetare a modului de organizare și desfășurare a privatizării și concesionării proprietății publice în anii 2013-2019, Igor Munteanu, le cere procurorului general interimar, Dumitru Robu, și directorului Centrului Național Anticorupție, Ruslan Flocea, să ia măsuri urgente pentru oprirea înstrăinării Aeroportului Internațional Chișinău. Munteanu a spus că membrii comisiei speciale au depistat încălcări grave ale legislației în acest sens.

Igor Munteanu a mai spus că nu a primit deocamdată un răspuns de la instituțiile competente pe marginea acestor sesizări.

Deputatul Blocului ACUM a adăugat că, la începutul lunii septembrie, comisia de anchetă pe care o conduce va prezenta în Parlament un raport complex privind concesionarea principalului aeroport al republicii, precum și soluțiile pentru restituirea acestui bun statului. Munteanu i-a îndemnat și pe unii membri ai Guvernului să se abțină de la anumite declarații. Asta după ce ministrului Economiei și Infrastructurii, Vadim Brânzan, a spus că rezilierea acestui contract păgubos pentru Republica Moldova este un proces costisitor și de durată.

De asemenea, Igor Munteanu a reiterat că vor fi luate măsuri urgente de securizare a intereselor statului asupra Aeroportului Internațional Chișinău și vor fi trași la răspundere cei vinovați, iar bunurile lor vor fi sechestrate. Contactați telefonic, purtătorul de cuvânt al Procuraturii Generale și cel al CNA au spus că sesizarea comisiei de anchetă a fost recepționată și că membrii ei vor primi un răspuns în timpul apropiat, conform prevederilor legale. Amintim că, recent, compania „Avia Invest” a lui Ilan Șor, care a luat în concesiune Aeroportul Internațional Chișinău pentru 49 de ani, a fost vândută din nou. De această dată, cumpărătorul este Nathaniel Philip Victor James Rothschild, membru al uneia dintre cele mai bogate familii din lume. Platforma Demnitate şi Adevăr a cerut instituirea unui moratoriu cu privire la tranzacționarea aeroportului. 

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie