Campanie naţională lansată în premieră
Social 1 august 2019, 21:35 | 1725

Ministerul de Interne a lansat în premieră o campanie de donare a sângelui. Polițiști, carabinieri, salvatori și angajați ai Brigăzii cu destinație Specială ”Fulger”, dar și alți angajați ai MAI și-au dat întâlnire astăzi la minister, unde au fost două corturi special amenajate. Acțiunea de binefacere a fost inițiată pentru a-i susține pe oamenii, care au avut de suferit în urma accidentelor rutiere.

Obișnuit deja cu procedura de donare a sângelui, ministrul de Interne Andrei Năstase ne-a spus că se simte bine și a glumit cu jurnaliștii, în timp ce i se colecta sânge.

Deşi are dreptul la două zile de odihnă, ca fiecare donator, ministrul ne-a spus că astăzi are preconizate mai multe întâlniri și doar mâine va lipsi de la lucru, pentru câteva ore.

Andrei Năstase și-a primit pachetul cu produse alimentare, din care s-a împărțit cu jurnaliștii, pe care i-a îndemnat să doneze sânge. Printre donatori au fost și secretari de stat, dar și angajați din diferite structuri subordonate Ministerului de Interne.

Și unul dintre cameramanii Jurnal TV a decis să doneze sânge pentru oamenii în situații dificile, cazurile cărora le mediatizăm.

În total ar urma să doneze sânge peste 450 de angajați ai MAI din toate localitățile.

Centrul Naţional de Transfuzie a Sângelui face față acestei situații, datorită unui registru național al donatorilor, ne-a spus directoarea instituţiei. În acest an, pentru menținerea rezervelor este nevoie estimativ de 70 de mii de donări. 

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie