Președintele României a promulgat legea privind votul anticipat şi prin corespondenţă
Externe 24 iulie 2019, 18:18 | 881

Preşedintele României a promulgat legea privind votul anticipat şi prin corespondenţă pentru cetățenii români aflați în străinătate.

Klaus Iohannis a scris pe pagina sa de Facebook că această lege trebuie să le asigure românilor din străinătate posibilitatea de a vota în condiții decente, fără umilințele la care au fost supuși pe 26 mai. Liderul de la Palatul Cotroceni a adăugat că este un prim efect al Acordului Politic Național pe care l-a propus în urma referendumului, validat de Curtea Constituțională, și care a fost semnat de toate formațiunile parlamentare, cu excepția PSD și ALDE. Șeful statului român a mai solicitat Guvernului, care este responsabil de organizarea alegerilor, să pună în aplicare noile prevederi pentru a se asigura că toți românii pot vota atât în țară, cât și în străinătate. Pe 26 mai, în ziua europarlamentarelor și a referendumului privind legile justiției, mai mulți români aflați peste hotare nu au putut vota până la închiderea secțiilor, după ce au stat la coadă câteva ore. 

Opinia ta contează. Comentează!