Prim-ministra Maia Sandu l-a felicitat pe președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, cu rezultatele obținute în alegerile parlamentare din Ucraina de către partidul care îl sprijină. Ce doi au vorbit la telefon. Astfel, Sandu a menționat că au convenit să efectueze o vizită cu miniștrii de resort după formarea Guvernului din Ucraina.
„În cadrul unei discuții telefonice, l-am felicitat pe domnul Președinte al Ucrainei, Volodimir Zelensky, cu victoria convingătoare obținută în alegerile parlamentare din Ucraina de către partidul care îl sprijină. Am subliniat că dumnealui a reușit să impulsioneze reînnoirea clasei politice a Ucrainei, o realizare importantă care răspunde așteptărilor cetățenilor.
Am exprimat încă o dată susținerea noastră necondiționată pentru integritatea teritorială și suveranitatea Ucrainei. Am agreat să efectuăm o vizită mai amplă cu miniștrii de resort după formarea Guvernului în Ucraina, să abordăm crearea posturilor vamale comune, inclusiv pe segmentul transnistrean al hotarului moldo-ucrainean pentru a opri schemele de contrabandă, și să lansăm o discuție aprofundată pe agenda bilaterală”, a scris Maia Sandu pe pagina sa de Facebook.
După numărarea a 80% din voturi, Comisia Electorală din Ucraina, anunța că partidul prezidenţial „Slujitorul Poporului” acumulase 42,9% din sufragii. Ieri, ucrainenii au fost chemați la urne, după ce noul președinte Volodimir Zelensky a dizolvat Rada Supremă după învestirea în funcție.