Toaletă în stare deplorabilă la spital
Social 9 iulie 2019, 21:00 | 1526

Pacientii si vizitatorii Institutului de Medicina Urgenta au mers ani la rand, de nevoie, intr-o toaleta cu interior si miros apocaliptic. Dezastrul era accentuat printr-o lipsa cronica de hartie igienica si sapun. Astazi, mizerabilul bloc sanitar a fost incuiat brusc, administratia spitalului anuntand solemn despre deschiderea unei alte toalete. Aceasta este insa amenajata pe jumatate.

Closet și pereți slinoși, rugină și un miros puternic de urină și fecale, pe care îl simți din holul spitalului.

Oamenii veniți la Spitalul de Urgență au fost nevoiți ani la rând să meargă la acest bloc sanitar, pentru că altul nu era disponibil.

Sunt şi alte blocuri sanitare, puțin mai bune, dar acolo nu intră oricine.

Uşile de la blocul sanitar comun nu au mânere, astfel că trebuie să depui ceva efort ca să intri.

Problemele se țin lanț. Din cauza vasului stricat, apa curge încontinuu, dar fără presiunea necesară.

De hârtie igienică - nici vorbă.

Mâinile poți să le speli, dar săpunul lipsește. La fel și hârtia cu care să te ștergi pe mâini.

În timp ce filmam, o femeie a venit în grabă şi a început să spele podeaua, mărturisind că nu are cine să se ocupe aici de curățenie.

Întrebată despre hârtie igienică, femeia ne-a răspuns scurt.

În câteva clipe, uşa toaletei a fost încuiată şi țintuită cu un şurub. Administrația Institutului de Medicină Urgentă a refuzat să ne permită să mai intrăm în toaletă. Directorul adjunct interimar ne-a spus că deși nu era preconizat pentru astăzi, dar a fost deschis un alt bloc sanitar, modern.

L-am întrebat pe Igor Curov unde era până acum hârtia igienică...

Noul bloc sanitar pentru pacienți și vizitatori a fost amenajat din bugetul Institutului de Medicină Urgentă. 

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie