După examinarea contestațiilor depuse de absolvenți, rezultatele la Bac sunt mai bune
Social 4 iulie 2019, 18:02 | 944

Rata de promovare a probelor de Bacalaureat a crescut dupa examinarea contestatiilor depuse de absolventii care nu erau multumiti de notele primite. De asemenea, numarul tinerilor care au obtinut 10 pe linie la Bac s-a majorat de la 11 la 18, in comparatie cu sase in 2018. In acelasi timp, mai mult de jumatate dintre absolventii de liceu au obtinut o medie mai mare sau egala cu sapte, anunta Ministerul Educatiei.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, în rezultatul examinării celor aproape 10 mii de contestații depuse, rata de promovare pentru absolvenții din licee constituie peste 88 la sută, iar cea pentru absolvenții din colegii și centre de excelență - 49 la sută. Astfel, rata de promovare totală a crescut cu 0,85 puncte procentuale și constituie aproape 69 la sută. Numărul candidaților care au promovat examenele de Bacalaureat a crescut cu 145 și este egal cu 11.803. Cele mai multe contestații au fost depuse la limba și literatura română – 2.540. La istoria românilor și universală au fost depuse 1.325 de contestații, la limba engleză – 1.909, la geografie – 1.146, iar la matematică – 1.045. În rezultatul examinării acestora, au fost majorate 2.272 de note, ceea ce constituie aproximativ 23 la sută din numărul notelor contestate. La probele de Bacalaureat din acest an au fost admiși 17.164 de candidați. Între 15 și 22 iulie, va fi organizată sesiunea suplimentară. Primele rezultate după desfășurarea sesiunii suplimentare vor fi anunțate în data de 24 iulie, iar cele finale, după examinarea contestațiilor, pe 30 iulie. 

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie