Raportul Kroll 2 a fost publicat
Politic 4 iulie 2019, 20:34 | 3233

Comisia parlamentara de ancheta privind frauda bancara a publicat raportul Kroll 2. Lipseste lista beneficiarilor finali ai jafului, dar presedintele comisiei, Alexandru Slusari, da asigurari ca aceasta va fi obtinuta in scurt timp. Potrivit lui Slusari, o parte din banii furati nu va putea fi recuperata, din cauza Procuraturii Generale, care a taraganat procesul.

Raportul Kroll 2, obţinut de Comisia de anchetă, nu conţine şi anexa privind beneficiarii finali ai fraudei bancare.

În raportul Kroll 2 figurează numele notarului Olga Bondarciuc, care a prestat servicii fostului şef al PD, Vladimir Plahotniuc.

Potrivit lui Slusari, lista cu beneficiarii finali se află la Procuratura Generală din 22 martie 2018, care ar fi trebuit să publice documentul şi să acţioneze corespunzător, însă a mimat procesul de investigare.

Agenţia Kroll păstrează o doză de optimism pentru recuperarea banilor furaţi şi este disponibilă să colaboreze cu autorităţile de la Chişinău, ar subliniat deputatul.

Întrebat de presă câţi bani au fost recuperaţi până în prezent, Alexandru Slusari a răspuns că această cifră trebuie calculată fără a include banii obţinuţi din vânzarea activelor celor trei bănci şi din returnarea creditelor performante.

Secretarul Comisiei de anchetă, Lilian Carp, a oferit unele detalii noi, care apar în raportul Kroll 2.

Lilian Carp şi Alexandru Slusari au declarat că deşi multe documente relevante pentru anchetă au fost distruse, există copii ale acestora.

După conferinţa de presă, raportul Kroll 2, în limba engleză, a fost remis presei. Pe 154 de pagini este arătat parcursul banilor furați. Cei mai mulți au ajuns în Letonia - peste 300 de milioane de dolari. Suma totală se ridică la un miliard 144 milioane de dolari. Alexandru Slusari a mai spus astăzi că deputaţii Comisiei de anchetă vor obţine oricum lista beneficiarilor finali ai jafului, fie de la Procuratură, fie de la Agenţia Kroll, iar dacă Eduard Harunjen nu va renunţa la funcţie, acesta va fi demis. 

Opinia ta contează. Comentează!