image
Sursa foto: jurnal.md

Ministrul Economiei, despre soarta așa-numitului program „Drumuri Bune”: Ne vom asigura că banii statului nu sunt furați

„Ne vom asigura că banii statului sunt cheltuiți transparent și nu sunt furați”. Astfel a comentat noul ministru al Economiei și Infrastructurii, Vadim Brânzan, soarta așa-numitului program „Drumuri Bune”, promovat cu mult fast de vechea guvernare.

„Denumirea este foarte ciudată. Toți vrem să avem drumuri bune, ideea e foarte bună, e frumoasă. Dar sunt mai multe întrebări. De unde luăm finanțări, pentru că era vorba de 2 miliarde, acum sunt 950 de milioane de lei. Transparența decizională, cine e gestionarul, cine sunt companiile, după care formulă se alocă banii? Am înțeles că a fost trimisă solicitare către primari privind drumurile care trebuie reparate. Au venit propuneri de 4 miliarde de lei”, a menționat Brânzan.

O decizie privind soarta acestui program va fi luată în următoarea perioadă, a menționat ministrul Economiei.

„Trebuie să ne asigurăm că banii statului sunt cheltuiți transparent și nu se furați. Lucrările finanțate până acum continuă, unele s-au sopat, finanțarea fiind suspendată.Trebuie rezolvată și sincronizarea fluxului de documente și bani care a fost neglijată când au avut loc comasarea ministerelor”, a mai spus ministrul Brânzan.

Guvernul Filip anunțase că, în cadrul Programului Național „Drumuri Bune 2”, în acest an, vor fi construiți circa 2.600 km de drum, find prevăzut un buget de peste 2.7 miliarde de lei.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: