Filat nu a fost adus la Curtea de Apel
Politic 6 iunie 2019, 15:30 | 1150

Curtea de Apel Chișinău a amânat repetat examinarea recursului fostului premier Vladimir Filat împotriva încheierii primei instanțe, prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale în cel de-al doilea dosar. De această dată, avocații săi au cerut să fie stabilită o altă ședință, întrucât Filat nu a fost escortat în instanța din motive de sănătate.

Unul dintre avocați le-a spus judecătorilor că Vladimir Filat a fost examinat de către un medic, care i-a prescris și un tratament pentru următoarele două săptămâni.

Precizăm că în acest dosar, Vladimir Filat este cercetat pentru spălare de bani în proporții deosebit de mari. Procurorii susțin că el a încheiat, în 2013, un contract de asistență cu o firmă de consultanță din Washington, pentru un partid. Fostul premier ar fi plătit în schimb aproape 13 milioane de lei, iar periodic ar fi efectuat transferuri din conturile companiilor gestionate printr-un intermediar, în care ar fi fost depozitați bani obținuți ilegal din Banca de Economii. Infracțiunea prevede între 5 și 10 ani de pușcărie. În iunie 2016, într-un alt dosar, Filat a fost condamnat la nouă ani de închisoare. Dosarul este acum la CEDO. În acest caz, fostul premier este învinuit de trafic de influență și corupere pasivă. 

Opinia ta contează. Comentează!