PMAN, luată în arendă pe cinci zile de PD
Politic 4 iunie 2019, 20:45 | 2832

Primăria Chișinău a dat centrul orașului, pentru cinci zile, Partidului Democrat. Dispoziția respectivă a fost semnată de către viceprimarul Nistor Grozavu. Potrivit acesteia, formațiunea are dreptul să desfășoare o manifestație de amploare în Piața Marii Adunări Naționale între 5 și 9 iunie. Conducerea PD ține în secret scopul acestui eveniment, sugerând doar că este vorba despre o întâlnire cu alegătorii.

Și mai scump la vorbă a fost deputatul PD Alexandru Jizdan, ministrul în exercițiu al Afacerilor Interne. El ne-a îndemnat să vorbim cu serviciul de presă al formațiunii.

Purtătorul de cuvânt al Partidului Democrat, Vitalie Gamurari, nu ne-a răspuns la apelurile repetate, pentru a ne da mai multe informații. De negăsit a fost și președintele formațiunii, Vladimir Plahotniuc. În dispoziția semnată și eliberată în data de 3 iunie, de către viceprimarul de Chișinău, Nistor Grozavu, se arată că PD urmează să instaleze o scenă între Parlament și Președinție, să aducă aparataj de sonorizare, bannere, tomberoane, dar și blocuri sanitare. De asemenea, se pune în obligația Inspectoratului General al Poliției asigurarea ordinii publice și staționarea transportului, în caz de necesitate, pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, între străzile Maria Cebotari și Bănulescu-Bodoni. Autobuzele și troleibuzele vor fi redirecționate pe strada București. Întrunirea organizată de Partidul Democrat se va desfășura între 5 și 9 iunie. Potrivit TV8, care face trimitere la un telespectator, la întreprinderea „Calea Ferată” se fac liste cu angajați ce ar urma să participe la întrunirea din Chișinău, organizată de PD. Administrația Căilor Ferate a respins aceste informații. Potrivit surselor Jurnal TV, la cea din urmă ședință a fruntașilor PD, care a avut loc duminică la Vatra, s-a convenit ca pe 5 iunie, în centrul Chișinăului să fie aduși cel puțin 50 de mii de oameni, care să înconjoare Parlamentul și să forțeze deputații să-l voteze pe șeful PD, Vladimir Plahotniuc, în funcția de prim-ministru. Purtătorul de cuvânt al PD, Vitalie Gamurari, a spus că a citit informațiile respective, dar nu poate să le confirme. 

Opinia ta contează. Comentează!