image
Sursa foto: captură video

Scandalul din Austria: Rusia neagă implicarea în capcana întinsă vicecancelarului; Scene cu înregistrarea compromiţătoare

Kremlinul a comunicat luni că Rusia nu este în niciun fel implicată în scandalul politic din Austria în urma căruia vicecancelarul Heinz-Christian Strache şi-a dat demisia după ce fost surprins oferindu-se să acorde contracte guvernamentale unei femei care pretindea că este nepoata unui oligarh rus, scrie Mediafax.

Strache, vicecancelar şi lider al Partidului Libertăţii (FPO, extremă-dreapta), a demisionat sâmbătă din ambele funcţii după ce două organizaţii media germane au dezvăluit o înregistrare secretă în care politicianul oferă contracte guvernamentale în schimbul unor favoruri politice şi financiare, inclusiv o acoperire mediatică favorabilă pentru formaţiunea naţionalistă, relatează postul Deutsche Welle.

Politicianul a recunoscut că afirmaţiile sale din înregistrare sunt "catastrofale şi extrem de stânjenitoare", însă negat că ar fi încălcat în vreun fel legea.

"Da, a fost o prostie, a fost iresponsabil, şi a fost o greşeală", a declarat Strache.

Întrebat despre scandal politic din Austria, Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a declarat că incidentul "nu are şi nu ar putea avea legătură cu noi", relatează agenţia de ştiri Reuters.

Potrivit publicaţiilor Der Spiegel şi Süddeutsche Zeitung, înregistrarea ar fi fost făcută în iulie 2017 la Ibiza, cu câteva luni înainte de alegerile legislative din Austria. O femeie, care pretindea că o cheamă Aliona Makarova, poate fi auzită spunând că este foarte bogată şi vrea să cumpere până la 50% din acţiunile cotidianului austriac Kronen Zeitung.

Întrevederea, la care a mai participat şi Johann Gudenus, un alt lider al FPO, a durat câteva ore, potrivit publicaţiei Süddeutsche Zeitung. Cei doi politicieni austrieci au discutat cu Markova şi un companion al acesteia despre cum donaţii indirecte şi o acoperire mediatică favorabilă ar putea ajuta formaţiunea de extremă-dreapta.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: