Echitate socială, Marca PSRM
Politic 1 mai 2019, 21:52 | 1893

1 Mai, mai intai si intai de toate este o zi frumoasa! E prima zi din Florar care semnifica inceputul verii. Exista multe traditii legate de aceasta sarbatoare, una din ele e sa te speli cu roua de dimineata pentru sanatate. Dar cine-si mai aduce aminte de traditii, putini chiar si din generatia parintilor nostri care cu siguranta au luptat pentru ca noi sa avem o viata mai buna si au muncit mult pentru asta. Astazi, multi din ei continua sa lupte pentru o viata mai buna, peste hoare. Altii s-au pricopsit cu fotolii in nu stiu care sindicate, eficienta carora intr-o zi ca aceasta indeosebi s-a dovedit a fi una si mai clara. Mai exista si o a treia categorie - cea a capitalistilor cu pretentii doctrinare socialiste care vorbesc despre echitate sociala fara sa-si prafuiasca totusi pantofii burghezi. In acest an, Ziua Muncii a fost marcata de o parada colorata in rosu, initiata de PSRM. La evenimentul din Chisinau, numit marsul echitatii sociale, au fost adusi cu autocarele mai multi cetateni din localitati indepartate. Pentru acestia din urma, esenta cuvintelor echitate sociala insa - pare a fi o enigma - oamenii de rand nu au de unde sa-si puna pe ei niste haine la fel de scumpe, de care au parte deputatii.

Marșul ”echității sociale” a început lângă Circ. Acolo, oamenii au primit drapele roșii. Apoi, au fost aranjați pentru coloană.

Fiecare participant la ”marșul echității sociale” a primit câte o panglică negru-orang, chipiu și tricouri.

De aici, mulțimea a mers spre Teatrul de Operă și Balet.

În fruntea coloanei era o fanfară, după care și fruntașii PSRM. Igor Dodon a fost selectiv, când a apărut presa.

La locul destinației, liderii PSRM au ținut discursuri în fața mulțimii.

Opinia ta contează. Comentează!