Toderașcu își recunoaște vina
Social 9 aprilie 2019, 19:50 | 1798

La Judecatoria Chisinau, sediul Buiucani, a avut loc o noua sedinta de judecata in dosarul penal deschis pe numele lui Mihail Toderascu, acuzat de falsificarea documentelor oficiale. Toderascu este cel care in campania electorala a agresat-o pe Inga Grigoriu, candidata a Blocului ACUM Platforma DA si PAS pentru alegerile parlamentare. Pana la inceperea sedintei, reporterul nostru a incercat sa discute cu Toderascu, dar el a manifestat o lipsa de politete.

Pe durata procesului, Toderașcu și-a recunoscut vina. Avocatul acestuia, Igor Conoval, a solicitat încetarea procesului penal, invocând expirarea termenului de prescripție. Solicitarea a fost admisă de judecătorul Sergiu Stratan.

Și procurorul de caz, Oleg Vereteanu, a fost de acord cu solicitarea apărării.

Mihail Toderașcu a recunoscut în instanță că în 2016 mergea în România pentru a-și ridica actele românești, în timp ce avea asupra sa un pașaport românesc fals. Însă el nu-și amintește cine i-a făcut pașaportul fals, invocând că de atunci au trecut 10 ani. Următoarea ședință de judecată în dosarul lui Mihail Toderașcu este programată pentru ziua de 2 mai. Amintim că Inga Grigoriu a fost insultată de către același Mihail Toderașcu în timp ce se afla la Sângera, la o discuție cu alegătorii.

Atunci, Grigoriu a depus o plângere la Procuratură, care a plasat cazul pe seama poliției din sectorul Botanica. Poliția a reacționat, trimițându-i o scrisoare prin care o anunță că persoanele care au încălcat ordinea publică au fost identificate și trase la răspundere contravențională pentru huliganism. Inga Grigoriu nu este mulțumită de răspuns.

După incidentul de la Sângera, unde a fost insultată Inga Grigoriu, sursele noastre ne-au mărturisit că Mihail Toderașcu a fost implicat într-un caz de viol, în urmă cu mulți ani. Localnicii ne-au declarat că nimeni nu vrea să discute deschis despre acest subiect. Telespectatorii Jurnal TV au semnalat și faptul că Toderașcu ar fi parte a grupării criminale Patron. El apare şi într-o filmare a poliţiei, în care membrii grupărilor Patron şi Borman au fost percheziţionaţi şi reţinuţi, în anul 2011. Amintim că în ziua scrutinului parlamentar, la Circumscripția nr. 33 Sângera, mama lui Mihail Toderașcu, Lidia Toderașcu, membră a Comisiei electorale, a încercat să fraudeze alegerile prin schimbarea buletinelor cu votul pro ACUM în favoarea PD. Despre acest lucru a povestit presei observatorii Blocului ACUM, care au precizat că senatoarea poloneză Anna Grazyna, observator internațional, a contracarat intenția Lidiei Toderașcu. Fiul acestea, Mihail Toderașcu, este inculpat acum într-un dosar, privind confecţionarea, deţinerea, vânzarea sau folosirea documentelor oficiale, a imprimantelor, ştampilelor sau sigiliilor false.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie