/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 793: Precizarea lui Șoigu, elicopter distrus și spioni deghizați! Kievul pregătește „cerul sângeriu”

Dacă ACUM continuă să refuze o alianță cu PDM, ce vor face democrații? Răspunsul lui Vlad Plahotniuc

missing
05 martie 2019, ora 18:42

„Cred că cei care fac presiuni publice pe liderii Blocului ACUM fac o greșeală, ei mai tare se vor bloca. Cred că înțeleg și singuri că vor fi direct responsabili dacă se ajunge la alegeri anticipate și dacă țara intră în criză. Nu uitați că este vorba despre un bloc electoral format din mai multe partide, formațiuni noi, cu oameni fără experiență în politică, oameni care au ajuns în Parlament pe discursul acesta de ură la adresa guvernării. Eu nu-i critic pentru asta, a fost o strategie cu care au luat câteva mandate, întotdeauna există un electorat care este împotriva guvernării și ei s-au adresat acestui electorat. Problema este însă că și acel electorat, ca și electoratul nostru și al celorlalte partide, vrea o țară guvernată, nu a votat pentru o criză politică, pentru intrarea țării în incapacitate de a mai plăti pensii și salarii. Dacă știau că votează Blocul ACUM și țara merge în alegeri anticipate, cred că votul lor ar fi fost altul sau nu ar fi fost deloc”, a spus Plahotniuc.

Cu referire la o eventuală alianță cu PSRM, Plahotniuc afirmă că este la fel de firesc și corect să nu se expune asupra nici unui scenariu în avans. „În acest moment, nu negociem cu nimeni, am făcut un singur pas, despre care deja se cunoaște, am trimis această invitație către Blocul ACUM. Alte acțiuni nu am întreprins. Așteptăm validarea mandatelor și constituirea Parlamentului, apoi, în funcție de evoluții, vom decide pașii următori. Cred că orice răspuns aș da astăzi ar putea fi folosit ulterior ca pretext de a se specula pe tema motivelor pentru care nu s-a putut face negocierea cu ACUM”, a spus Plahotniuc.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram