Mâine, o nouă ședință în dosarul Șor
Politic 19 februarie 2019, 17:34 | 1831

O nouă ședință în dosarul Șor este programată pentru ziua de mâine, 20 februarie, la Curtea de Apel Cahul. Instituția nu anunță însă ora când începe aceasta.

”Este un abuz. Ora ședințelor de judecată nu poate fi considerată „informație confidențială”, afirmă experții Asociației Promo-LEX. „Este informație publică și trebuie publicată pe site chiar dacă ședința de judecată se va desfășura fără presă, a comentat avocatul Promo-LEX Vadim Vieru. Ședințele în acest dosar de rezonanță au fost amânate în repetate rânduri. Procesul se desfășoară cu ușile închise, iar avocatul acuzatului refuză să discute cu presa. Șor a fost condamnat în prima instanță la șapte ani și șase luni de închisoare în dosarul fraudelor din sistemul bancar. El se află însă în libertate, întrucât pedeapsa ar urma să fie executată odată cu pronunțarea unei sentințe definitive de Curtea de Apel Cahul.

Opinia ta contează. Comentează!