Bloc prăbușit în Turcia
Externe 7 februarie 2019, 17:37 | 1237

Cel puţin trei oameni au murit după ce o clădire cu opt etaje s-a prăbușit în orașul Istanbul. Sub ruine ar mai putea fi victime. Deocamdată, nu s-a stabilit cauza surpării blocului, dar unii localnici susțin că au auzit o explozie.

Clădirea s-a surpat în după-amiaza zilei de ieri. O cameră de supraveghere din apropiere a surprins cum blocul se prăbușește din senin, i-ar trecătorii speriați au luat-o la fugă. Numeroase echipaje de salvare şi pompieri au intervenit la faţa locului. Și oamenii de rând s-au mobilizat pentru a ajuta la scoaterea victimelor de sub ruine.

Oficial, în cele 14 apartamente din bloc locuiau 43 de oameni, însă numărul exact al celor rămaşi captivi printre dărâmături nu a fost stabilit deocamdată. Autorităţile încearcă să afle cauza surpării clădirii. Potrivit administraţiei locale, ultimele trei etaje au fost construite ilegal. O altă versiune ar fi o explozie, întrucât unii oameni susțin că au auzit o bubuitură puternică înainte de prăbuşirea blocului.

Opinia ta contează. Comentează!