Ştiri

Sursa imaginii: gov.md

Ştiri / Social

30 Dec. 2018 / 09:04

Concert în seara de Revelion la Târgul de Crăciun

Chişinăuienii şi oaspeţii capitalei vor avea parte de un concert extraordinar la Târgul de Crăciun în seara de Revelion. Concertul va începe la ora 21:00 şi va dura cinci ore, relatează Mesager.

Spectacolul va fi deschis de formaţia „Gândul Mâţei”, urmată de trupa „Brio Sonores”, care va susţine un program de colinde româneşti şi internaţionale. De asemenea, recitaluri vor susţine Victoria Lungu, formaţiile „Noroc” şi Valy Boghean Band.

Concertul va continua cu muzică de club, interpretată de un baterist şi un DJ renumit, iar la miezul nopţii cerul va fi luminat de focuri de artificii.

Până la Revelion, mai mulţi artişti, precum Mariana Mihăilă, Adrian Ursu, „Doredos”, „Millenium” vor susţine concerte în orăşelul de iarnă.

În zilele de weekend, pe scena mică vor fi proiectate desene animate şi filme pentru micii vizitatori ai târgului. 

Comentarii