Jucătorul sârb Novak Djokovic, nr. 1 mondial, a câştigat pentru a patra oară turneul demonstrativ Mubadala World Tennis Championship, de la Abu Dhabi. Acesta l-a învins sâmbătă, în finală, pe sud-africanul Kevin Anderson, cu 4-6, 7-5, 7-5, după 2 h şi 30 de min. de joc.
Djokovic, care a închieiat anul 2018 cu victorii la Wimbledon şi US Open, s-a mai impus la această competiţie în 2011, 2012 şi 2013. El a egalat palmaresul spaniolului Rafael Nadal, care a fost învins în semifinale de Anderson.
Jucătorul sârb, care trecuse în semifinale de rusul Karen Hacianov (11 ATP), în două seturi, 6-4, 6-2, a început în forţă sezonul 2019 în care are ca obiectiv un al şaptelea titlu la Australian Open, în luna ianuarie. El va fi, de asemenea, principalul favorit al turneului ATP de la Doha, care debutează luni şi îl va întâlni în meciul de debut pe bosniacul Damir Dzumhur, scrie Agerpres.