Ştiri

Sursa imaginii: detscentru.md

Ştiri / Social

04 Dec. 2018 / 20:31

„Culori şi vibraţii de suflet” - concert ce a reunit copii cu nevoi speciale

Dizabilitatea nu reprezintă pentru ei un obstacol pentru a trăi emoţii şi a le împărtăşi şi altora prin dans, poezie şi cântec. Vorbim despre participanţii la concertul „Culori şi vibraţii de suflet”, ce a reunit copii cu diverse dizabilităţi de la instituţiile de învăţământ din Sectorul Centru al capitalei, relatează Mesager.

Imobilizat într-un scaun cu rotile, Alexandru Cebotari exprimă prin dans aspiraţia spre libertate, frumuseţe.

„Ar trebui să fie mai des asemenea evenimente, dansul este o modalitate de a manifesta emoţiile şi ne arătăm nu atât dizabilitatea, să ne arătăm şi abilităţile noastre”, a spus Alexandru Cebotari, angajat la o companie de telefonie.

Colegii de dans ai lui Alexandru sunt elevii din clasa a 12-a de la Liceul pentru persoane cu deficienţe de vedere, pasionaţi şi ei de arta dansului.

„Normal dansăm, ca şi toţi oamenii, dacă ne antrenăm mult. Îmi place dansul, câte o dată nu prea iese, dar nu cedăm”. „Profesoara noastră ne-a spus că şi profesioniştii cad, dar se ridică şi merg înainte. Dacă vom munci - va vi bine”, spun elevii.

„Sunt elevi care nici nu vă daţi seama că nu văd, ei dansează, cântă. Ne întâlnim după lecţii la repetiţii, băieţii se străduiesc chiar dacă sunt în clasa a zecea şi au BAC-ul, ei găsesc timp şi vin să facem lucruri frumoase”, a declarat Eliza-Maria Dudnic, coregrafă.

Deosebit de bine a fost selectat repertoriul spectacolului - o piesă despre părinţi urmează să cânte o viitoare jurnalistă, Diana Busuioc. Ea spune că îşi continuă studiile şi munceşte.

„Deja lucrăm la un proiect, cred că personale cu dizabilităţi în ultimii ani au mai multe succese”, a menţionat Diana Busuioc, masterandă la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării.

Concertul „Culori şi vibraţii de suflet” a fost organizat de către Direcţia educaţie, tineret şi sport a Preturii Centru.

„Intenţia este de a dărui copiilor din sectorul centru al capitalei din căldura inimilor noastre, sunt copii talentaţi care ştiu să dăruiască şi această lege de la inimă la inimă este trăită împreună cu toţi copiii din sectorul nostru”, a precizata Natalia Strajesco, şefa Direcţiei educaţie, tineret şi sport din Sectorul Centru.

În cele cinci instituţii speciale din Sectorul Centru al capitalei îşi fac studiile 250 de copii cu diverse deficienţe. Deşi sunt predestinaţi să trăiască altfel într-o altfel de lume nu atât de prietenoasă, cei antrenaţi în diverse cercuri artistice fac eforturi enorme şi reuşesc să demonstreze că dizabilitatea nu este un obstacol şi că pot să transmită spectatorilor emoţia şi bucuria artei.

Comentarii