(VIDEO) Cinci minori, cercetați penal pentru mai multe furturi comise pe teritoriul Capitalei

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Cinci minori cu vârstele cuprinse între 15 și 17 ani, originari din capitală, au fost reținuți de polițiștii sectorului Centru din cadrul Direcției de Poliție a municipiului Chișinău, fiind suspectați de mai multe furturi. În unul din cazuri aceștia au furat un automobilul de model „Mazda” în valoare de 16.000 de lei, parcat în curtea casei de pe strada Malina Mică din capitală.

Forțele de ordine au fost alertate de proprietarul automobilului. La fața locului s-a deplasat grupa operativă pentru documentarea cazului și stabilirea circumstanțelor. În rezultatul acțiunilor speciale de investigații întreprinse de polițiști, automobilul a fost depistat în orașul Ialoveni, ulterior fiind identificat și reținuți și făptașii.

În alte doua cazuri polițiștii au fost alertați de către proprietarul unei stații de dezasamblare auto amplasată pe strada Sprâncenoaia, și proprietarul unui depozit de pe str. Miorița, precum că persoane necunoscute care ar fi pătruns prin acces liber, au sustras mai multe piese auto, și alte bunuri, cauzând o pagubă estimată la 19.000 lei.

Suspecții au fost identificați în scurt timp, în cadrul audierilor preliminare, aceștia și-au recunoscut vinovăția. Minorii sunt cercetați penal în stare de libertate pentru răpirea unității de transport, și furturi, infracțiuni pentru care legislația penală în vigoare prevede amendă de la 29.000 la 67.500 lei sau închisoare de la 1 la 3 ani.

Poliţia Capitalei recomandă următoarele:

  • – Dotați autoturismul cu un sistem de alarmă pe bază de sensori ce se aplică pe geamuri și capote, ceea ce își dovedește întotdeauna eficiența.
  • – Verificați dacă geamurile sunt închise și portierele asigurate atunci când părăsiți autoturismul, chiar și pentru câteva minute.
  • – Asigurați-vă că nu ați lăsat cheile în contact.
  • – Pe timpul nopții, parcați autoturismul în locuri special amenajate și iluminate, aflate în zona de acțiune a patrulelor de poliție.
  • – Utilizați sistemul de blocare a axului volanului, a cutiei de viteze sau a sistemului de frânare.

Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...