/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 793: Precizarea lui Șoigu, elicopter distrus și spioni deghizați! Kievul pregătește „cerul sângeriu”

/DOC/ Răspunsul Procuraturii Generale privind îndepărtarea forțată a celor șapte profesori turci din Moldova

missing
15 noiembrie 2018, ora 16:36

În cadrul acestui proces, în scopul îndeplinirii obiectivului propus, dar și pentru protejarea vieții și integrității fizice a personalului din escortă, au fost utilizate procedee și mijloace speciale, în conformitate cu prevederile Legii nr.218/19 din 19.10.2012 privind modul de aplicare a forței fizice, a mijloacelor speciale, în conformitate cu prevederile Legii nr. 218/19 din 19.10.2012 privind modul de aplicare a forței fizice, a mijloacelor speciale și a armelor de foc. În cadrul evenimentelor de referință, persoane minore nu au fost vizate și în privința acestora acțiuni procesuale cu caracter represiv nu au fost efectuate. Pe cale de consecință, dat fiind faptul, că nu au fost stabilite indicii caracteristice unor abateri din sfera competențelor procurorului, temeiuri de intervenire lipsesc”, se spune în răspunsul instituției.

Amintim că, pe șase septembrie, șapte persoane de origine turcă au fost expulzați din țară de către Serviciul de Securitate și Informații care a anunțat că aceștia ar fi implicați în activități teroriste. Societatea civilă și mai mulți politicieni au calificat acțiunea drept ilegală. Ulterior, Președintele Parlamentului, în urma unor audieri, a declarat că expulzarea a avut loc în legătură cu niște dosare intentate în anii 90.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram