Împreună cu soția sa, Ágnes Heller, Ferenc Fehér, de la a cărui moarte s-au împlinit douăzeci și unu de ani, a fost o figură centrală a valului revizionist marxist care a zdruncinat și, în final, prin Mihail Gorbaciov, a dus la năruirea ideocrațiilor de tip leninist. Stingerea sa din viață, teribil de prematură, a fost pentru mine un șoc. Am fost extrem de apropiat de el, sunt și azi prieten bun cu Ágnes Heller. Din opera lui Fehér aș aminti cartea scrisă împreună cu Ágnes Heller și György Márkus, „Dictatorship over Needs”, în opinia mea, și nu doar a mea, una dintre cele mai convingătoare analize ale sistemelor totalitare comuniste.
Am participat împreună cu Ferenc și Ágnes la numeroase conferințe, inclusiv una pe care am organizat-o la New York, în octombrie 1987, pe tema supraviețuirii regimurilor comuniste. Apoi, în martie 1991, la Timișoara, la conferința pe care am organizat-o, împreună cu Mircea Mihăieș și Vasile Popovici, despre „Power and Opposition in Post-Communist States”. Vorbeam la telefon cam în fiecare duminică dimineața. Am stat uneori în locuința lor din New York (erau amândoi profesori la New School for Social Research, unde ajunseseră din Australia exilului provocat de regimul Kádár).
Avea intuiții extraordinare, era dezinhibat și detesta tabuurile. La conferința legată de aniversarea a patru decenii de apariție a revistei „Problems of Communism” (octombrie 1991), Ferenc Fehér a vorbit pe tema „Marxism as Politics: An Obituary”. Recunoscând grandoarea inițială a universalismului radical, gânditorul maghiar lumina crepusculul acestei doctrine politice redemptive. Au urmat două comentarii: primul, al lui Giorgio Napolitano, intitulat „The Message of Marxism”, și al doilea, al meu, „Secular Prophecy and Radical Dreams–Reflections on the Fate of Marxism”.
Citez aici un fragment din atât de profundul text al lui Ferenc Fehér: „Le bilan du communisme est globalement negatif (to turn on its head Georges Marchais’s well known 1968 positive assessment of the situation of communism); indeed on all counts, communism can be accused of the wholesale corruption of a still-young modernity with its sophistry called ‘dialectic’. For what the ‘tyranny of freedom’ left behind were the monuments of mass extermination in the same class as Hitler’s camps; together, they constitute a museum exhibiting the fragility of the Enlightenment.”// „Bilanțul comunismului este global negativ (pentru a întoarce pe dos cunoscuta evaluare pozitivă asupra comunismului, din 1968, făcută de Georges Marchais); într-adevăr, după toate evaluările, comunismul poate fi acuzat de coruperea totală a unei modernități încă tinere prin al său sofism intitulat 'dialectic'. Pentru că ceea ce a lăsat în urmă 'tirania libertății' au fost monumentele exterminării în masă, din aceeași specie cu lagărele lui Hitler; împreună, ele constituie un muzeu în care este expusă fragilitatea Iluminismului."
Acestea sunt cuvintele care ar merita să-i pună pe gânduri pe cei care, azi, ne cer să luăm în considerație pretinsele merite ale comunismului…
Mare pacat că neo-stângiștii zilelor noastre, prizonieri ai unor lecturi de ultim ceas, nu se ocupă de moștenirea intelectuală a Școlii de la Budapesta. Cei care azi îl elogiază pe actualul Gáspár Miklós Tamás, cel îndrăgostit de radicalismul de stânga al anilor '20, ar trebui să știe rolul ideilor lui Ágnes Heller și Ferenc Fehér în itinerariul spiritual al acestuia. Doar că drumurile lor au fost diferite: Fehér a plecat ca marxist și a devenit un liberal civic, Tamás a plecat ca liberal civic și a ajuns marxist…
Ferenc Fehér a fost un om revoltat, un umanist central-european care a protestat împotriva ororilor secolului XX, a scris despre Auschwitz (unde a pierdut o parte din familie) și despre Gulag. I-a descris pe birocrații comuniști fără menajamente. A fost printre cei care au explorat originile iacobine ale maximalismului leninist. A scris o carte esențială despre Revoluția Franceză („The Frozen Revolution”). A știut să transforme deziluzia, mai bine spus desvrăjirea, într-o operă densă, originală și menită să dăinuie.
Articolul acesta se află de ani de zile în mintea și în inima mea. Este, în egală măsură, un exercițiu de admirație și unul de gratitudine. Ágnes Heller și Ferenc Fehér mi-au acordat întregul lor sprijin intelectual și afectiv în momentele dificile ale debutului meu academic american. Au făcut-o cu maximă generozitate, învățându-mă un comportament pe care mă străduiesc să-l emulez. Când am publicat, în 1995, studiul meu „The Leninist Debris or Waiting for Peron” în trimestrialul „East European Politics and Societies”, l-am dedicat memoriei lui Ferenc. Acel articol a fost embrionul cărții mele „Fantasies of Salvation: Democracy, Nationalism, and Myth in Post-Communist Europe” care a apărut la Princeton University Press în 1998 (paperbackul a apărut în 2009). Ruinele leniniste sunt aici, iar noii Juan Domingo Perón sunt și ei prezenți, cu ale lor demagogice, iresponsabile promisiuni…
