„Consider că implicarea Parisului, inclusiv în cadrul politicii Uniunii Europene, va oferi un nou impuls procesului de reglementare, ceea ce, într-un final, va contribui la identificarea unei soluţii eficiente care va marca primul succes pașnic și diplomatic din ultimele decenii, în rezolvarea conflictelor „îngheţate” din spaţiul post-sovietic și în general din spațiul OSCE”, a scris Dodon pe pagina sa.
Dodon mai spune că au discutat și despre politica externă a Republicii Moldova, iar el a subliniat „în mod special că ţara noastră tinde să dezvolte relaţii echilibrate şi reciproc avantajoase cu partenerii atât din Vest, cât şi din Est. Totodată, vom menține și consolida principiul constituțional de neutralitate permanentă a Moldovei”.
De asemenea, șeful statului spune că a exprimat gratitudine președintelui Franței pentru invitația de a participa la Forumul Păcii, care va avea loc, în noiembrie anul curent, la Paris.