Cancelarul german Angela Merkel, în vizită în Israel pe fondul divergențelor privind Iranul şi palestinienii

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

O delegație ministerială germană, condusă de cancelarul Angela Merkel, se află joi în Israel pentru reluarea convorbirilor cu executivul israelian, pe fondul dezacordurilor cu privire la politica față de Iran și situația unui sat de beduini din Cisiordania, transmite dpa.

Discuţiile periodice între guvernele german şi israelian au fost suspendate la începutul lui 2017 ca urmare a obiecţiilor Berlinului faţă de construirea de către Israel a unor colonii în teritoriile palestiniene.

Biroul cancelarului german a precizat că discuţiile de joi se vor concentra pe „afaceri, inovare şi tehnologie”.

Martina Fietz, purtătoare de cuvânt a cancelarului Angela Merkel, afirmase că politica externă şi de securitate şi probleme regionale se vor afla în centrul acestor convorbiri.

Şefa executivului german va vizita memorialul Yad Vashem dedicat victimelor Holocaustului, va avea o întrevedere cu preşedintele israelian Reuven Rivlin şi va primi titlul de Doctor honoris causa din partea Universităţii din Haifa.

Înainte ca Merkel să sosească în Israel, copii din satul beduin Khan al-Ahmar, situat în Cisiordania, au afişat postere în care îi cer cancelarului german să stopeze iminenta demolare a localităţii.

Berlinul şi-a exprimat deja opoziţia faţă de planul israelian de demolare a satului despre care Israelul susţine că a fost construit ilegal şi periculos de aproape de o autostradă.

Vizita Angelei Merkel în Israel are loc în contextul încercărilor Uniunii Europene de a salva acordul internaţional privitor la programul nuclear iranian, document semnat în 2015 de Teheran, pe de o parte, şi SUA, Rusia, Marea Britanie, Franţa, China şi Germania, pe de altă parte. În luna mai a acestui an, preşedintele Donald Trump a anunţat că retrage SUA din acest acord şi a decis reintroducerea sancţiunilor economice contra Iranului.

În discursul său de săptămâna trecută de la tribuna Adunării Generale a ONU, premierul israelian Benjamin Netanyahu i-a acuzat pe liderii europeni că îi „răsfaţă pe dictatorii din Iran” şi a comparat acţiunile lor cu incapacitatea Europei de a combate ascensiunea Germaniei naziste în secolul trecut.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...