Incidentul a avut loc în satul Hârjauca, raionul Călăraşi. Un bărbat de 65 de ani a fost lovit de un autoturism de marcă „Peugeot”, condus de un tânăr de 21 de ani. După impact, suspectul a dus victima la spitalul din Călăraşi, iar ulterior la Chişinău, rugând-o să spună că a căzut dintr-o căruţă.

Totuşi, poliţia a depistat şoferul fugar după semnele pe maşină, care erau caracteristice accidentării de pieton.

Oamenii legii stabilesc toate circumstanţele producerii accidentului. Dacă se va dovedi că tânărul a părăsit locul accidentului, acesta riscă trei ani de închisoare cu suspendarea permisului până la doi ani.