Două automobile de marcă Dacia au intrat ieri în coliziune pe traseul de lângă satul Ciorescu, municipiul Chişinău. În rezultat, trei persoane cu vârste cuprinse între 21 şi 37 de ani au ajuns la spital cu leziuni uşoare, fiind externate la scurt timp.
Dacia în care se aflau pasagerii se deplasa dinspre Criuleni spre Chişinău, iar cealaltă venea dinspre Chişinău spre Ciorescu. Impactul s-a produs în momentul în care al doilea automobil a virat la stânga pentru a intra în Ciorescu, fără să fi cedat trecerea.
Ambele maşini erau conduse de către doi tineri a câte 26 de ani, care însă nu au avut de suferit de pe urma accidentului. Conducătorul auto care va fi găsit vinovat riscă o amendă în mărime de 1000 de lei şi şase puncte de penalizare.