Turcia trimite noi întăriri militare la Idlib, pe fondul întrevederii dintre Putin și Erdogan la Soci

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Turcia, care încearcă să prevină o ofensivă majoră a regimului sirian și a aliaților săi la Idlib, a trimis întăriri militare spre unul din punctele sale de observare în această provincie rebelă siriană, a relatat luni presa turcă, citată de AFP.

Aceste întăriri, potrivit cotidianului Hürriyet, sunt compuse în principal din tancuri şi alte echipamente militare, fiind cele mai importante întăriri trimise la Idlib de la începutul lunii septembrie, şi care intervin în contextul în care preşedinţii rus Vladimir Putin şi turc Recep Tayyip Erdogan se întâlnesc luni la Soci într-o încercare de a se pune de acord asupra soartei bastionului rebel.

Duminică a fost trimis un „convoi de 50 de vehicule” spre punctul de observare turc din Jisr ash-Shugur, în sud-vestul Idlib, conform presei turce.

Turcia dispune în total de 12 posturi de observare în provincia Idlib, una dintre „zonele de dezescaladare” create în cadrul procesului de la Astana, mediat de Turcia – care îi sprijină pe rebeli -, de Rusia şi Iran, aliate ale regimului sirian.

Potrivit mass-media, Turcia a trimis în ultimele zile mai multe convoaie cu întăriri militare spre punctele sale de observare, unde sunt desfăşuraţi sute de militari turci.

Idlib este ultimul fief al opoziţiei armate faţă de preşedintele Bashar al-Assad, dar provincia este controlată în proporţie de 60% de către gruparea jihadistă Hay’at Tahrir al-Sham (HTS), fosta ramură a Al Qaida în Siria.

Turcia se opune unei ofensive de anvergură pe care regimul sirian şi aliaţii săi rus şi iranian par hotărâţi să o desfăşoară pentru a cuceri această regiune.

Divergenţele între cele trei ţări au ieşit brusc la iveală la summitul din 7 septembrie de la Teheran, la care au participat liderii celor trei state.

Negocieri intense au loc de atunci între Turcia şi Rusia în încercarea de a se ajunge la un compromis care să permită în special neutralizarea HTS, considerată şi de către Ankara drept grupare „teroristă”, fără a fi declanşată totuşi o ofensivă majoră.

Turcia se teme că o ofensivă pe scară largă la Idlib, o regiune situată chiar la frontieră ei şi unde trăiesc circa trei milioane de locuitori, ar putea provoca un nou aflux de refugiaţi pe teritoriul său.

De asemenea, Ankara este preocupată de soarta soldaţilor săi desfăşuraţi în cele 12 puncte de observare, dar şi de cea a grupărilor de rebeli sirieni catalogate ca „moderate” pe care le sprijină şi care sunt prezente în principal în sudul acestei provincii.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...