Taifunul Soudelor a afectat mai multe regiuni din estul Chinei, provocând moartea a cel puţin opt oameni, forţând evacuarea altor 200.000 şi anularea a sute de zboruri, informează agenţia China Nouă.
Începând de ieri, taifunul a început să afecteze provinciile chineze Fujian, Zhejiang şi Jiangxi, scrie antena3.ro.
Opt persoane au murit în oraşul Hangzhou, unde au fost doborâţi sute de copaci, s-au înregistrat inundaţii şi alunecări de teren.
Aproximativ 200.000 de oameni au fost evacuaţi, iar două milioane de locuinţe nu au electricitate. Peste 530 de curse aeriene au fost anulate şi 190 de trenuri de mare viteză au fost suspendate.
Anterior, Taifunul Soudelor a provocat moartea a şase persoane în Taiwan.