Astfel, Primăria spune că conform legislației în vigoare, pentru buna desfășurare a sărbătorii naționale ziua independenței, se declară sistate întrunirile solicitate pentru ziua de 27 august, în perimetrul următoarelor străzi:
– Bd. Ștefan cel Mare, pe segmental cuprins între străzile Sfatu Țării și Pușkin;
– Str. Mitropolit Bănulescu Bodoni, străzile între Mitropolit Dosoftei și București;
– Str. București, între străzile Mitropolit Bănulescu Bodoni și Sfatul Țării;
– Str. Pușkin, între străzile Mitropolit Varlaam și 31 August 1989;
– Str. 31 August 1989, între străzile Sfatul Țării și Pușkin;
– Str. Veronica Micle, între străzile Mitropolit Bănulescu Bodoni și Pușkin;
– Str. Maria Cebotari, între Mitropolit Dosoftei și București.
“În acest perimetru au loc evenimente oficiale, programate cu mult timp în urmă, la care participă oficiali, reprezentanți ai corpului diplomatic, veterani etc. Primăria are obligația să asigure buna desfășurare a evenimentelor dedicate sărbătorii naționale Ziua Independenței, inclusiv respectarea ordinii publice. Pentru a evita eventuale altercații, în urma discuțiilor cu poliția, am decis să oferim posibilitatea manifestanților să protesteze în apropierea PMAN”, a spus Ruslan Codreanu.
Amintim că, în dimineața zilei de 27 august mai mulți participanți la protestul ACUM au fost evacuat forțat din fața monumentului Ștefan cel Mare, unde mai târziu au venit Dodon, Candu și Filip, ambasadori și deputați pentru a depune flori.