Japonia îşi va deschide la anul viitor ambasadă în Republica Moldova, iar până la finele acestui an ţara noastră va avea ambasadă la Tokio. Declaraţia aparţine ambasadorului Japoniei la Kiev şi Chişinău, Shigeki Sumi, şi a fost făcută în cadrul ceremoniei prilejuite de aniversarea a 15-a de la lansarea Proiectului moldo-japonez 2KR, relatează IPN.
„Vă asigur că voi depune tot efortul pentru a promova relaţiile dintre Republica Moldova şi Japonia. Atunci când am oaspeţi din Japonia la Kiev întotdeauna îi servesc cu vin moldovenesc”, a declarat Shigeki Sumi.
Se zvoneşte că ambasador la Tokyo ar putea fi numit ex-ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Vasile Bumacov, director tehnic al Unităţii de Implementare şi Administrare a Proiectului moldo-japonez 2 KR. „Mi s-a făcut o asemenea ofertă, dar urmează să decidă Guvernul. De facto, eu deja sunt un ambasador în Japonia, unde am fost de zece ori în cadrul Proiectului 2 KR”, a spus Bumacov.