Liderii celor trei partide de la Chişinău care se autodefinesc pro-europene l-au preferat pe Streleţ, un personaj şters, fără anvergură, care şi-a făcut averea aproape exclusiv pe spezele statului, în faţa Maiei Sandu, o reformistă care şi-a dovedit calităţile şi ataşamentul faţă de ideile occidentale.

Pentru moldoveni, Maia Sandu ar fi fost cu adevărat opţiunea pro-europeană, nu doar fiindcă era agreată de marile cancelarii vestice, dar şi fiindcă avea un program clar, de la care nu voia să facă rabat. Condiţiile impuse de ea pentru a accepta fotoliul de premier ar fi putut să creeze temelia unei dezvoltări sănătoase în mica republică de peste Prut: înlocuirea procurorului general cu unul european, în aşa fel încât justiţia să nu mai fie la cheremul politicienilor aflaţi la putere, numirea unui specialist care a lucrat pentru Banca Mondială în funcţia de guvernator al Băncii Naţionale, posibilitatea de a-şi alege singură miniştrii care ar fi format noul Cabinet şi cuvântul liderilor Alianţei pentru Integrare Europeană în faţa reprezentanţilor
Băncii Mondiale că vor susţine reformele necesare.

Cu un astfel de premier, cele trei partide (PLDM –Partidul Liberal Democrat Moldovean, PDM –Partidul Democrat Moldovean şi PL – Partidul Liberal) care urmează să susţină noul Guvern nu şi-ar fi putut continua politicile bazate pe interese personale şi de grup.
 
Sub guvernarea lor, din 2009 încoace, Republica Moldova a rămas un stat captiv. Averile celor aflaţi la putere au crescut o dată cu abuzurile de toate felurile, ascunse sub paravanul drumului european. Valeriu Streleţ, susţinut pentru fotoliul de premier, este emblema acestui fel de a face politică şi a ajuns unul dintre cei mai bogaţi deputaţi, un oligarh în plină devenire.

Elita aşa-zis europeană a Republicii Moldova s-a complăcut să conducă un stat aproape eşuat, acaparat de o oligarhie crescută după chipul şi asemănarea celei ruseşti. Cu un premier vulnerabil ca Streleţ, aşa cum şi-au dorit liderii „pro-europeni“, lucrurile s-ar putea să stagneze dincolo de Prut până când moldovenii, sătui de promisiuni şi furăciuni, vor alege celălalt drum. Deşi nu fac parte dintr-o strategie a Moscovei, manevrele Alianţei pentru Integrare Europeană par să fie în favoarea Rusiei, care este avantajată de o Republică Moldova nefuncţională, cu oameni săraci, needucaţi şi uşor de manipulat.

România, care a fost un jucător redutabil dincolo de Prut în ultimii ani, pare să se fi retras pentru moment din ecuaţie, lăsându-i pe liderii de la Chişinău să-şi refacă singuri calea spre Vest, pierdută în degringolada negocierilor şi a înţelegerilor subterane. Bruxelles-ul şi Washington-ul şi-ar fi dorit să o aibă la Chişinău pe Maia Sandu, dar nu pot să le facă moldovenilor bine cu forţa. Ei vor în fruntea Guvernului un om care seamănă cu Putin, dar fără aplombul acestuia, şi stau la intersecţie privind nehotărâţi când spre Vest, când spre Est. În Vest sunt prea multe reguli de respectat şi prea multe aparate care le scanează averile, pârghiile din justiţie, banii care dispar din vistieria statului şi se scurg în buzunarele clientelei. În Est, oligarhia e sistemul natural de conducere a statului, regulile sunt făcute în folosul acesteia, iar pedepsele şi controlul se aplică doar „trădătorilor“. Uniunea
Europeană este prea invazivă pentru gustul liderilor de la Chişinău, chiar dacă ei se prefac că adoră să fie ţinuţi de mână. În realitate, aceştia sabotează orice pas spre Occident şi fac o piruetă (in)conştientă spre Est.