Respect, Maia Sandu!

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Șansele ca Maia Sandu să devină premier al Republicii Moldova s-au spulberat. La rece vorbind, nu știu cât de mari au fost dintr-un bun început. Cel mai bun cunoscător al situației din țara vecină pe care îl cunosc îmi spunea recent că dna Sandu a fost folosită cel mai probabil ca diversiune pentru a netezi drumul celui vizat dintr-un bun început pentru șefia guvernului, Valeriu Streleț.

Formal, dna Sandu a stârnit furia unei părți a coaliției teoretic proeuropeană de la Chișinău, încercând să pună condiții cu adevărat proeuropene: anticorupție, plan anticriză, schimbarea din funcții a celor vinovați pentru devalizarea sistemului bancar din Republica Moldova, respect pentru cetățean.

„Prim-ministrul nu poate rezolva singur problemele curente cu care se confruntă economia și societatea Moldovei, atât timp cât alte instituții ale statului nu funcționează corect, fapt evident pentru oricine din cele întâmplate în ultimele luni. Am încercat să explic aceste lucruri liderilor care au creat alianța de guvernare, însă, cu regret, nu am avut această șansă, deoarece conducerea celor două partide (PL și PD) a refuzat categoric să discute cu mine. Îmi exprim, încă o dată, convingerea că această țară va avea șansa să devină un stat democratic, care să ofere un trăi decent cetățenilor săi, dacă oamenii onești și profesioniști vor reuși să-și unească eforturile pentru a împinge lucrurile în direcția dorită de toți”, scrie dna Sandu pe pagina de Facebook a domniei sale.

Mihai Ghimpu, liderul PL, altfel partid reformist de intelectuali, nu-i așa?, a respins aceste condiții folosind într-o emisiune la Pro TV termeni inacceptabili și absolut descalificanți, în opinia mea. Esența este așadar: „Trebuie să îndeplinească ideile mele, nu eu pe ale ei”.

Și exact asta și arată protocolul coaliției de la Chișinău: premierul trebuie să fie doar o marionetă care să execute ordinele șefilor de partide, până la cel mai mic detaliu.

Am sentimentul că dl Streleț nu a pus condiții și nici nu avea de ce să le pună. Un membru al establishment-ului nu pune condiții establishment-ului. Nu are de ce. Doar nu și-o pune sieși condiții.

Am auzit voci care spuneau că Maia Sandu s-a luat prea în serios pe sine, deși nu era deloc în poziția de a o face. Ce înseamnă prea în serios? Un premier nu trebuie să se ia în serios? Trebuie să se ia în glumă pe sine și funcția sa? E drept că pentru politicienii adevărați, nu numai din Republică Moldova, ci și de la noi, o persoană care afirmă că principala calitate a unui premier este să fie un om liber, așa cum a afirmat într-un interviu dna Sandu, devine ab initio indezirabilă.

Doar ne-a explicat dl Ghimpu cum stă treaba cu adevărat. Cu atât mai mult dacă persoana respectivă nu e apăsată de vreun plagiat, de vreo faptă de corupție acolo, de care să poată fi apucată și strânsă apoi.

Maia Sandu a făcut o alegere esențială. Ar fi putut judecă pragmatic în termeni personali. E tânără. Nu-i stătea rău în CV funcția de premier. Făcea ce putea, se acoperea de coaliție, mușca măcar un colțisor din plăcinta puterii, din beția girofarului și moliciunea palatului. Tentant, nu? Multe de pierdut în plan personal nu avea, dimpotrivă.

Dar dna Sandu a ales principiile. După un mandat reformist la Ministerul Educației nu s-a dus ca un fluture spre lampa încinsă a puterii. A pus acele condiții care să îi poată face mandatul unul cu adevărat util țării, o țară aflată într-un moment extrem de dificil, puzzle etnic, sub asaltul „coloanei a cincea a Moscovei”, în pragul incapacității de plată, cu un conflict înghețat pe teritoriul său și având o singură șansă de redresare – asumarea și aplicarea principiilor europene. Fără aceste condiții putea obține mult în plan personal, dar mai nimic pentru Republica Moldova.

Alegerea o onorează pe Maia Sandu. Cu atât mai mult cu cât e tânără și teoretic neexperimenată, o „păpușă frumoasă” după cum afirmă sexist dl Ghimpu.

Eu cred că de asemenea politicieni e nevoie nu numai în Republica Moldova, ci și în România. De oameni tineri, care aleg principiile, care înțeleg cu adevărat ce înseamnă europenismul dincolo de slogan și care nu sunt dispuși să se facă preș pentru o funcție oricât de tentantă.

Dna Sandu a dat o lecție de verticalitate care cred că merită reținută. Nu știu dacă vom mai auzi de domnia sa în politica moldovenească, dominată de filați, ghimpi și plahotniuci, băieți de comitet, cu orgolii mari și mize mici. Dar pierderea nu este a domniei sale, ci a țării.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...