Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.
Candidatul PLDM pentru funcţia de premier, Maia Sandu, neagă că ar fi condiţionat formarea Guvernului. Aceasta şi-a scris astăzi poziţia pe Facebook după ce în presă au apărut informaţii precum că ea ar mai fi solicitat formarea Cabinetul de miniştri pe lângă destituirea conducerii Băncii Naţionale şi a Procuraturii Generale.
„Nu am cerut să formez eu Cabinetul de miniştri. Realizez că e dreptul partidelor să înainteze persoane conform acordului încheiat. Cred, totuşi, ca trebuie să pot să am un cuvânt de spus asupra componenţei. Nu pot să-mi asum responsabilitatea pentru politica economică şi financiară a statului şi să fiu sigură că voi putea realiza toate măsurile pentru obţinerea unui program cu Fondul Monetar Internaţional atâta timp cât Guvernul nu are un partener de încredere la Banca Naţională. Evenimentele din ultimele luni ne-au demonstrat că nu putem fi siguri că managementul actual al Băncii face tot posibilul pentru a asigura integritatea şi stabilitatea sistemului bancar”, a scris Maia Sandu.
„În primele zile ale activităţii sale, noul Guvern va trebui să vină cu un plan de măsuri anticriză, care va include şi reducerea semnificativă a cheltuielilor publice. Este evident că, cel puţin pe termen scurt, aceste măsuri nu vor contribui la creşterea standardelor de viaţă ale populaţiei. Pentru ca să avem obraz să cerem populaţiei ca să ne sprijine să putem depăşi această situaţie, care este o consecinţă directă a furtului din sistemul bancar, trebuie, cel puţin, să transmitem un semnal clar că instituţiile statului, în sarcina cărora este tocmai prevenirea unor asemenea ilegalităţi, sunt sancţionate”, a continuat în context Maia Sandu.
De asemenea, Maia Sandu scrie că a solicitat ca, înainte să iniţieze orice discuţie cu deputaţii, să aibă o întâlnire cu conducerea partidelor, cu participarea partenerilor de dezvoltare, pentru a se asigura că au aceeaşi înţelegere şi acelaşi nivel de angajament cu privire la acţiunile pe care trebuie să le întreprindă în vederea deblocării finanţării externe, dar şi pentru a exprima solicitările la care s-a referit mai sus.