Protestatarii au mers astăzi în faţa blocului în care locuieşte prim-vicepreşedintele PD, Vladimir Plahotniuc, pe strada Bulgară 41 din centrul capitalei, şi au instalat corturi pentru a rămâne toată noaptea acolo.

Agresorii, nişte bărbaţi îmbrăcaţi în civil, iniţial s-au apropiat de protestatari. Aceştia, la rândul lor, susţin că indivizii erau provocatori care încercau să destabilizeze situaţia. La un moment dat, discuţiile dintre aceştia au ajuns pe tonuri ridicate, iar echipa Jurnal TV s-a apropiat pentru a filma incidentul. În acel moment, unul dintre indivizi a lovit reporteriţa Jurnal TV peste mâna în care ţinea microfonul, iar un alt tip l-a lovit puternic în zona inimii, cu pumnul, pe operatorul Jurnal TV, iar camera a căzut.

Mai târziu, a avut loc un alt incident violent. Câţiva manifestanţi, printre care şi avocatul Ana Ursachi şi operatorul portalului de ştiri Omega, au mers în curtea blocului în care locuieşte Plahotniuc şi care a fost împânzită în această seară de agenţii firmei de pază Argus, care îi aparţine oligarhului din PD. Acolo aceştia au fost îmbrânciţi şi loviţi de agenţii de la Argus, înarmaţi şi echipaţi până în dinţi. Camera operatorului de la Omega a fost distrusă. În tot acest timp, poliţiştii stăteau liniştiţi rezemaţi de poarta ogrăzii, ignorând strigătele manifestanţilor care le cereau să se implice şi să-i apere.

Liderul partidului „Casa Noastră-Moldova”, Grigore Petrenco, a declarat ulterior că jurnaliştii „au fost bătuţi de combatanţii lui Plahotniuc”.

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.