Locuitor al capitalei căutat pentru pungășii din unitățile de maxi-taxi, reținut de poliție

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Un locuitor al capitalei în vârstă de 34 de ani, aflat în căutare pentru pungășii, a fost reținut de către polițiștii sectorului Rîșcani în comun cu ofițerii de investigații ai Direcției de Poliție a mun. Chișinău, în urma măsurilor speciale de investigații. Acesta este suspectat în două cazuri de pungășie.

Primul caz a avut loc pe data de 23 martie, când în timp ce se deplasa cu ruta nr. 129, a sustras din geanta unei doamne portmoneul în care se aflau bani, carduri și acte personale, cauzând victimei un prejudiciu estimat la 1.300 lei.

Alt caz a avut loc pe data de 31 martie, în ruta cu nr. 184, când a mai sustras un portmoneu din geanta unei doamne în care se aflau, bani și carduri, cauzând victimei un prejudiciu în sumă de 1.700 lei.

În cadrul audierilor individul și-a recunoscut vinovăția, iar în prezent acesta este cercetat penal pentru pungășie și riscă o pedeapsă cu închisoare de până la 4 ani.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...