Este îndemnul partenerilor de dezvoltare ai ţării noastre, transmis în cadrul unei întâlniri cu liderii celor şase partide politice reprezentate în parlament. Despre aceasta anunţă un comunicat de presă al Băncii Mondiale care a organizat întâlnirea.

„Partenerii de dezvoltare au reiterat disponibilitatea de a sprijini agenda de reforme a Republicii Moldova şi au recomandat luarea de măsuri urgente pe o serie de aspecte critice”, comunică Banca Mondială fără să ofere alte detalii.

Amintim că din cauza tranzacţiilor dubioase din sistemul bancar BM şi-a blocat finanţările către Moldova, iar FMI şi-a amânat vizita la Chişinău după demisia guvernului.
 
Totodată, şeful Delegaţiei UE la Chişinău, Pirkka Tapiola, a anunţat recent că Uniunea Europeană a suspendat finanţarea pentru Republica Moldova şi că banii europeni vor ajunge în buget atunci când autorităţile de la Chişinău vor forma un nou guvern, capabil să negocieze un acord de finanţare cu FMI, dar şi să soluţioneze criza din sectorul bancar.