Cei doi actori au publicat pe conturile lor de pe reţeaua de socializare Instagram acelaşi comunicat, în care au mai scris că decizia lor a fost luată fără să fi fost bazată "pe secrete sau evenimente obscene".

Channing şi Jenna, ambii în vârstă de 37 de ani, s-au căsătorit în anul 2009, după ce s-au cunoscut în timpul filmărilor pentru lungmetrajul "Step Up", în 2006.

În iunie 2013, ei au devenit părinţii unei fetiţe, care a primit numele de Everly.

Actorul american Channing Tatum a fost desemnat de revista People cel mai sexy bărbat în viaţă pe 2012.

Channing Tatum este actor, dansator şi fost model american. În tinereţe el a lucrat ca stripper într-un club de noapte, înainte de a deveni model şi apoi actor profesionist. S-a remarcat în filme cu succes de casă precum "Dansul dragostei/ Step Up" (2006), "G.I. Joe: Ascensiunea Cobrei/ G.I. Joe: The Rise of Cobra" (2009), "Dragul meu John/ Dear John" (2010), "Jurământul/ The Vow" (2012), "21 Jump Street - O adresă de pomină" (2012) şi "Mike meseriaşu'/ Magic Mike" (2012), un film inspirat din activitatea lui de stripper. Recent, a jucat în peliculele "Logan Lucky" (2017) şi "Kingsman: The Golden Circle" (2017).

Actriţă, fost model, Jenna Dewan a participat ca dansatoare în turneele unor mari nume ale industriei muzicale, precum Janet Jackson şi Ricky Martin. De asemenea, a apărut în videoclipurile unor artişti ca Justin Timberlake, Mandy Moore şi Missy Elliott. Totodată, a jucat în seriale TV precum "Quintuplets", "The Young and the Restless" şi "Joey".