Richard Gere a promovat cauza Tibetului în fața Congresului SUA

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Actorul Richard Gere a salutat marți memoria unui călugar tibetan care tocmai a murit în închisorile chineze, în fața unei comisii a Congresului SUA de la Washington.

Fluturând un portret al lui Tenzin Delek Rinpoche, 65 de ani, Richard Gere, budist și apărător de mult timp al cauzei tibetane, a deplâns moartea tragică a călugărului, anunțată marți de opoziția tibetană, informează AFP, citată de Agerpres.

Tenzin Delek Rinpoche a fost condamnat în 2002 la închisoare pe viață apoi la 20 de ani de închisoare, sub acuzația de terorism și separatism, acuzații considerate fanteziste de organizațiile pentru drepturile omului.

Actorul Richard Gere, președintele al consiliului de administrație al organizației International Campaign for Tibet (ITC), a fost audiat marți de Comisia pentru Drepturile Omului din Congresul SUA în fața căreia a vorbit despre „politica represivă” a Chinei față de Tibet.

Comisia a fost prezidată de reprezentantul Partidului Democrat, Jim McGovern (Massachusetts) care a cerut un minut de reculegere în memoria călugărului decedat.

Jim McGovern a propus trimiterea unei delegații în Tibet — unde accesul este restricționat — înainte de vizita președintelui chinez Xi Jinping, în septembrie la Washington și o politică de restricționare a vizelor pentru SUA, mai scrie AFP.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...